România - o țară ca un suflet, dincolo de granițe!
Suntem în prag de CENTENAR…gata să aniversăm înfăptuirea României dorite, corecte și cinstite, de mii de ani! 1918 este un an reper în cronologia istoriei României, dar doar atât. Un an reper. România e România care este, de când lumea și pământul. Sunt împotriva denumirii de “România mare”! Cel mult aș fi de acord cu sintagma “România corectă”, sau “România întreagă”. Mare sau mică…o țară sau alta se poate să fie la un moment dat al istoriei, de acord…dar o țară definită de limbă, cultură, suflet și granițe, rămâne în pururi așa cum a fost ea lăsată, probabil de la Turnul Babel încoace! Eviedent, granițele trasate de legiuitorii (stăpânii) vremii, nu prea se potrivesc cu cele trasate de Dumnezeu! Dar asta e altă problemă.
Revenind la CENTENAR, România noastră e bine că e sărbătorită! Orice prilej de sărbătoare e bine venit! Fiecare clipă în care respirăm, visăm, iubim, cercetăm, creăm în limba noastră, e o clipă de sărbătoare! Și apropo de limbă! Pocirea, batjocorirea prin ignoranța deprinderii limbii neamului, sunt acte criminale, care vor fi pedepsite ca atare în mod natural. Amputarea unei limbi înseamnă amputarea unei națiuni. După părerea mea, este mult mai gravă amputarea limbii unui neam decât a granițelor chiar.
Granițele au fost și rămân un instrument de măsură geografică, dar nu și unul de măsură a sufletului unui popor, a unei națiuni! A ne raporta o țară, un neam, strict la granițe ar fi după părerea mea o eroare!
Numele de România este relativ un nume tânăr, însușit oficial din vremea regelui Carol I, pomenit ce-i drept din vremea lui Cuza, însă neoficial. Noi nu trebuie să ne rezumăm la a aniversa România ca nume! Când spunem România gândim Dacia! Nu Dacia, Marca Grupului Renault…ci Dacia, ținut istoric al strămoșilor noștri, moștenit până în zilele noastre, cu numele de România! Așadar noi nu sărbătorim o sută de ani de România ci doar o sută de ani de la un reper istoric din viața unui popor cu rădăcini dincolo de Dacia lui Decebal sau Burebista…
Iar cât despre reperul Decembrie 1918 (Statutat în 1919/Versailles și recunoscut ONU în 1920), va trebui să-i aducem omagii Regelui Ferdinand Întregitorul, Reginei Maria, eminenților diplomați români ai vremii în frunte cu Ionel.I.C.Brătianu, și în special lui Alexandru Vaida Voievod (Masonerie!), francezilor (premierului, Georges Clemanceau!), americanilor, englezilor, rușilor ( De ce nu !?...) și tuturor celor care au reprezentat marile puteri prezente și decidente la Tratatul de la Versailles…pentru recunoașterea drepturilor istorice ale României! Centenarul trebuie folosit ca un eveniment de excepție P.R…..adică de relaționare internațională și nu altfel…
Nicolae Badiu